Fenomene paranormale în Munţii Bucegi
- dianaarpin
- Nov 18, 2015
- 2 min read

Ca şi localizare, Munţii Bucegi sunt situaţi între valea Prahovei (est) şi valea Dâmboviţei (vest). Nordul este marcat de Carpaţii Orientali, iar sudul de Subcarpaţii Curburii. Această grupă se impune prin masivitate; altitudinea maximă urcă până la 2505 m în vârful Omu, iar fragmentarea are mică amploare.
Încă din istorie, cunoaştem faptul că in această zonă s-au petrecut anumite întâmplări, care au atras atenţia la nivel naţional. Ca urmare a acestor fenomene, in 1968, Nicolae Ceauşescu infiinţează “Departamentului Zero”. În urma semnării unui protocol între România şi China, “Departamentul Zero” a fost organizat şi supervizat de Doctorul Xien, maestru în parapsihologie, misiunile specifice fiind descoperirea, educarea şi dezvoltarea subiecţilor umani cu capacităţi extrasenzoriale.
Printre misiunile executate de aceştia se regăseşte şi cercetarea extrasenzorială a Munţilor Bucegi, rapoartele indicând zone energetice deosebite precum şi existenţa unei galerii subterane imense ce uneşte mai multe peşteri din Carpaţi. Acest centru energetic are o activitate anuală, prezentând maxime şi minime energetice, fiind cunoscut sub numele de Axis. Acest centru Axis indica locul geometric al tuturor structurilor Universului.
Cu această descoperire, la inceputul anilor 90′, informaţiile încep să fie “scurse” în afara ţarii, partea răsăriteană a Carpaţilor Meridionali fiind pusă sub observaţia sateliţiilor SUA (Statele Unite ale Americii ) şi URSS (Federaţia Rusă). Se pare că anumite energii protejează munţii Bucegi, un bun exemplu ar fi apa vie de la “Şapte izvoare”.
Fenomenul “apa vie” de la “Şapte Izvoare”, este plasat pe versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomiţei, între Lacul Bolboci şi Scropoasa, unde există o sursă de apă misterioasă, cercetată încă din 1927. Se pare că aici s-ar găsi una dintre cele mai curate ape din lume. Chiar şi probele de laborator recente au dovedit că toţi indicatorii calitativi au un standard aproape unic, cu zero bacterii, caz rar pe întregul Glob. Se crede că sursa de apă ar proveni dintr-un uriaş lac subteran. Apa vie era cunoscută şi de preoţii daci, recunoscuţi ca mari vindecători.
Commentaires